Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște organizează, în perioada 05 – 09 august 2024, programul “Vacanță la muzeu”. Programul este structurat sub forma unor activități independente, în fiecare zi copiii având posibilitatea să descopere ceva nou alături de specialiștii muzeului.
Activitățile educaționale se vor desfășura în cadrul Ansamblului Monumental “Curtea Domnească“, după următoarea tematică:
Luni: „Viața în satul de altădată”
Marți: „Târgurile de altădată la români”
Miercuri: „Atelier de linogravură”
Joi: “Șezătoare în satul românesc”
Vineri: ”Hora satului”
Întrucât organizatorii şi-au propus să ofere fiecărui copil șansa de a petrece timpul într-un mod activ, prietenos și educativ, participarea este gratuită.
Programul se desfășoară de luni până vineri, între orele 9.00 și 12.00, și se adresează copiilor cu vârste între 6 și 15 ani, în limita a 30 de locuri.
Pentru înscrieri, ne puteți suna la telefon 0736.394.086, între orele 8:00-15:30.