Cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfanta Maria (Mare)”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte, anunţă că în perioada 12 – 15 august 2023, toate muzeele din Târgoviște, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei funcţionează după un program normal.
Astfel, programul de vizitare al muzeelor deschise în perioada 12 – 15 august 2023, este următorul:
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” și Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești pot fi vizitate în intervalul orar 9:00 – 18:30.
– Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa – Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” – deschise în intervalul orar 9:00 – 17:00;
– Ansamblul Brâncovenesc Potlogi – deschis în intervalul orar 9:00 – 18:30;
– Pestera Ialomiței va putea fi vizitată între orele 9:00 – 18:00.
Vă aşteptăm cu drag!