



Arta Restaurării
nr. I, Târgoviște, 2022, 117 pagini, 40 lei
Prezentul volum, ce se dorește a fi un punct de plecare în explorarea patrimoniului bogat deținut de muzeele dâmbovițene, omagiază contribuția tuturor celor care și-au desfășurat activitatea în cadrul muzeului și și-au adus aportul la constituirea colecțiilor, îmbogățirea lor, la cercetarea arheologică, la conservarea și restaurarea patrimoniului, dar și la păstrarea lui pentru generațiile viitoare, adresându-se, în egală măsură, specialiștilor din muzee.
Bogăția și diversitatea bunurilor de patrimoniu restaurate mai ales în ultimii ani în cadrul laboratorului de restaurare ne-a determinat să inițiem apariția acestui periodic, în cuprinsul căruia cei interesați se pot documenta cu privire la etapele restaurării a zeci de bunuri de patrimoniu ( cermică, metal, carte veche, lemn, lemn policrom).
Volumul poate fi achiziționat doar de la Magazinul muzeului aflat în incinta Curții Domnești
(Târgoviște, Calea Domnească, nr. 183, program luni-duminică, 8.00-18.00).