Lângă poarta mare folosită în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, pe latura de sud-est a Curţii Domneşti, foarte aproape de biserica Sfânta Vineri, se află Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, găzduit în Casa Aramă. Clădirea a fost reconstruită din temelii, pe locul unde, odinioară, se afla o casă egumenească, la care au trudit călugării de la Mănăstirea Dealu în anul 1802, când un puternic cutremur a afectat chiliile acestui lăcaş de cult. La începutul secolului al XX-lea, casa a fost folosită ca internat şcolar particular, local al poliţiei oraşului, iar în perioada Primului Război Mondial a fost sediu al comandamentului german. Din vechea casă, se mai păstrează acum doar două ziduri de interior.
La parterul clădirii, a fost amenajat Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, ce adăposteşte mărturii unuia din cele mai inovative meşteşuguri ale secolului XV – tiparul. Circuitul expoziţiei începe cu prezentarea primelor forme şi suporturi de scriere şi continuă cu momentul inventării tiparului cu litere mobile şi răspândirea lui în Europa. Introducerea tiparului în Ţara Românească este marcată prin tipăriturile în limba slavonă ale calugărului Macarie: Liturghier (1508), Octoih (1510) şi Evangheliar (1512), realizate la Târgovişte, vatra tipăriturilor din Ţara Românească. De aici, mai târziu, va porni Coresi, cel care va sădi în mintea oamenilor ideea că ”şi în limba română se poate citi cuvântul Domnului” şi a cărui activitate tipografică desfăşurată atât la Târgovişte cât şi la Braşov este ilustrată în expoziţie (Triod Penticostar – 1578, Evangheliar slavonesc -1579, Evangheliar român – 1561). Impunerea limbii române în tipărituri este evidenţiată prin cărţile scoase de sub presă în secolul al XVII-lea, atât în Ţara Românească (Evanghelia învăţătoare, Pravila de la Govora, Îndreptarea legii), cât şi în Moldova (Cazania lui Varlaam, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei) şi Transilvania (Noul Testament de la Bălgrad).. Scrierile didactice şi de literatură beletristică în ediţii princeps din secolul al XIX-lea ale lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri sau Dimitrie Bolintineanu etalate în expoziţie marchează momentul renunţării la alfabetul chirilic şi al adoptării celui latin. Circuitul muzeului se încheie cu prezentarea primelor trei publicaţii cu caracter regulat: Curierul Românesc (1829), editat de Ion Heliade Rădulescu, Albina Românească (1829), a lui Gheorghe Asachi, şi Gazeta de Transilvania, tipărită de George Bariţiu.
Un interes deosebit îl stârnesc şi celelalte obiecte expuse în muzeu: ornamentele tipografice, inelele sigiliare, xilogravurile, valoroasele legături de carte şi tiparniţa din secolul al XVIII-lea, piesa de rezistenţă a expoziţiei.
Luni: ÎNCHIS
Marţi – Duminică:
program de vară (1 aprilie – 30 noiembrie): 9.00 – 18.30;
program de iarnă (1 noiembrie-31 martie): 9.00 – 17.00;
Ultimul bilet se emite cu 30 de minute înaintea închiderii programului de vizitare.
Preț bilet / adult - inclus in tariful de intrare la Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”
Gratuităţi acces în muzee – preșcolarii, copiii instituționalizați și persoanele cu dizabilități au intrare gratuită; – pentru posesorii de carduri „Euro 26”, cu vârsta de pana la 30 de ani, accesul este gratuit în ziua de 26 a fiecărei luni; – ghidajul gratuit se asigură pentru grupuri de peste 10 persoane; – pentru delegații oficiale, precum si alte delegații cu caracter cultural, in limita programului de funcționare al muzeelor respective; – pentru angajații rețelei muzeale, al Ministerului Culturii si ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii, pentru pensionarii din rețeaua muzeelor. – managerul muzeului poate acorda gratuitate pentru vizitarea muzeelor cu ocazia unor evenimente culturale, zile aniversare precum și în cazul sărbătorilor legale. |
Reduceri
|
ALTE TAXE:
Taxă de participare la ateliere si programe educative pentru copii si adolescenți - 10 lei/atelier (necesită programare) Abonament vizitare muzee din Târgoviște – 40 Lei/ persoană Abonament vizitare muzee din județ – 60 Lei/ persoană Taxă ghidaj persoană, doar la cerere* – 25 lei/h Taxă ghidaj grup, doar la cerere (până la 9 persoane)* – 50 lei/h Taxă fotografiere profesioniști - 50 lei/h/aparat Taxă filmare amatori - 45 lei/h/aparat Taxă filmare instituții profesioniste - 820 lei/h/aparat - spații din exteriorul clădirilor Taxă filmare instituții profesioniste - 1640 lei/h/aparat - spații interioare Taxă pentru închiriere spații - 130 lei/h Taxă organizare evenimente - 200 lei * Ghidajul se asigură, obligatoriu, pe bază de programare care se face cu două zile în avans la numărul de telefon: 0245.613.946 |