Pisania Palatului Domnesc

„Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanulˮ. Slovele de mai sus sunt cuvintele dăltuite în pisania de la intrarea în palatul domnesc, dezvelită cu ocazia inaugurării, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie 1698, în prezența lui Calinic al II-lea, patriarhul Constantinopolului (1694-1702).

În anul 1698, Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești a ridicat, din temelii, o curte domnească la Potlogi, în centrul căreia se afla palatul. Curtea de la Potlogi a fost zidită pentru Constantin, fiul cel mare și prezumtivul moștenitor al tronului țării. Un boier de încredere, din zonă, care avea curți la Corbii Mari, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic, a fost numit ca ispravnic al lucrărilor de edificare a noii reședințe domnești. Logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, în iulie 1698, “măria sa în București n-au mai șezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acolo ˮ.

Complexul monumental de la Potlogi, care se întinde și acum pe o suprafață de 29.000 de metri pătrați, era alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare munumentală, încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, cuhnia, droşcăria (atelierul pentru repararea trăsurilor), vechea casă boierească și, evident, cel mai important, palatul. Alături se află biserica, înălțată tot de voievod, în 1683, pe când era mare spătar în sfatul domnesc.

Palatul de la Potlogi constituie o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență atât orientală, cât și occidentală, între tradiție și inovație artistică, stilul brâncovenesc a biruit peste timp. Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară, compartimentată în trei curți, separate prin șiruri de clădiri cu portice și ziduri: curtea de primire, curtea slujitorilor şi grădinile. Cea mai întinsă dintre curţi este curtea de primire, de formă aproape pătrată, ce se întinde de la intrare până la faţada de sud a palatului. Palatul domnesc, unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură civilă românească medievală, are în componența sa pivniță, parter și etaj. Pe cele patru laturi existau patru scări, dintre care astăzi se păstrează numai două, ce facilitau accesul dinspre palat spre curte și grădini. La nivelul parterului, pe jumătate îngropată, se află pivnița. Este încadrată simetric de camere de seviciu la est și vest, precum și de logia nordică a parterului. Pivnița, cu accesul prin colțul de sud-est al palatului, era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care facea legătura cu camera tezaurului, situată la etaj, dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi. Etajul cuprindea o sală de ospețe, o sală a tronului,  camera doamnei, dormitorul domnului, camera tezaurului, loggie. Încăperile etajului erau luminate prin ferestre mari, arcuite la partea superioară. Pereții interiori, ca și cei exteriori, erau decorați cu stucaturi, cu influențe decorative aparținând atât stilului Renașterii italiene târzii cât și stilului oriental.