Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă trecerea la programul de vară pentru obiectivul turistic “Peștera Ialomiței”.

Din 1 mai 2021, Peştera Ialomiţei îşi modifica programul de vizitare, urmând să fie deschisă între orele 9:00 - 19:00, zilele de vizitare rămânând aceleași, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 18:00. Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă.

Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini, călugării, care se aflau în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să încreştineze populațiile de la Nord de Dunăre.

Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 480 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Temperatura în peşteră oscilează între 5 şi 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.

 

Vă așteptăm cu drag!

 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Cu ocazia Sărbătorilor Ortodoxe Pascale, Consiliul Județean Dâmbovița alături de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită la vernisajul expoziţiei de artă veche românească „Iconostasul Bisericii Mari a Curții Domnești – Icoane Restaurate”, ce va avea loc joi, 29 aprilie 2021, ora 11:30, în Sala Auditorium a Muzeului de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.

După un îndelungat proces de restaurare, derulat în laboratorul de restaurare al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, dar și în laboratorul instituției noastre, cea mai mare parte a icoanelor Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a Curții Domnești poate fi admirată de publicul larg.

Expoziția cuprinde două categorii de icoane ce aparțin iconostasului făurit din lemn de tei aurit în zilele voievodului Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Mai întâi, este vorba despre cele patru icoane împărătești, realizate în momentul decorării interiorului de către meșterul Constantinos cu echipa sa (Ioan, Ioachim și Stan), între anii 1698 și 1699. Cea de-a doua categorie înclude icoane din cinul apostolilor și profeților ori din cel al praznicelor împărătești. Se pot observa numeroasele etape ale decorației interioare începând cu perioada brâncovenească și mijlocul secolului al XIX-lea, cu intervențiile asupra picturilor deteriorate, realizate de către zugravul Pană Hagi Avram, la 1850 – 1860.

         Aceste veritabile comori ale artei vechi românești ilustrează stiluri postbizantine, care aparțin unor epoci diferite, variate ca măiestrie și minuțiozitate, compoziție și eleganță, somptuozitate și prețiozitate a materialelor ilustrate. Alături de icoane, mai sunt expuse odăjdii, vase liturgice, cruci, candele, pristornice.

         Expoziţia râmane deschisă publicului până la data de 16 mai 2021.

         Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună de această expoziţie unică!

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

colectie-inedita-gazduita-de-palatul-brancovenesc-de-la-potlogi-14Reputatul profesor universitar doctor Silviu Angelescu, de la Universitatea București, a deschis astăzi, 24 aprilie 2021, în incinta Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, o expoziție temporară ce cuprinde obiecte de artă de mare valoare istorică, decorațiuni realizate din argint, cupru și bronz, obiecte de cult, costume medievale, arme albe de secol XIX și tablouri.

Exponatele aparțin colecției personale a profesorului Silviu Angelescu.

Atașat de plaiurile dâmbovițene (mama - născută în localitatea Odobești, iar tatăl - cu origini din Pitaru, comuna Potlogi, ca și marele pictor român Nicolae Grigorescu), distinsul profesor emerit Silviu Angelescu, personalitate științifică de prim rang, și-a dedicat întreaga activitate didactică și de cercetare promovării valorilor spirituale românești, fiind recunoscut pentru contribuția deosebită în domeniile etnografiei și folclorului.

La eveniment au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul comunei Potlogi, Nicolae Catrina, managerul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, Ovidiu Cîrstina.

Parte a salbei de spații expoziționale a Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște (CNMCD), după amplul proces de restaurare realizat de Consiliul Județean Dâmbovița din fonduri europene, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi și-a îmbogățit patrimoniul cu donații din partea mai multor entități juridice și persoane fizice.

De altfel, în ultimii ani, patrimoniul CNMCD a devenit tot mai bogat datorită lucrărilor de pictură, grafică, sculptură și a obiectelor de artă decorativă dobândite prin generoasele contribuții ale artiștilor care și-au expus operele în cadrul expozițiilor găzduite de această apreciată instituție de cultură. 

Cu prilejul acestui eveniment de înaltă ținută culturală, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a evidențiat importanța sosirii noii colecții, ce va putea fi admirată la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi: „Este o onoare pentru mine să particip astăzi la acest moment emoționant, care se armonizează cu locul în care ne aflăm. Cred că aducerea aici, la Potlogi, a valoroasei colecții de obiecte de artă este o recunoaștere în plus a bijuteriei arhitectonice care este Palatul Brâncovenesc și a locului ce a fost martorul unei părți însemnate a istoriei noastre. Totodată, este o onoare să pot să îl întâlnesc pe domnul profesor universitar Silviu Angelescu, exemplu de patriotism și devotament față de valorile naționale. Ne bucurăm că le putem oferi vizitatorilor noștri o expoziție de o mare valoare și suntem mândrică muzeul beneficiază de o asemenea expoziție. Să nu uităm că domnul profesor a contribuit și la realizarea Casei Memoriale de la Pitaru, amenajată pentru a cinsti memoria pictorului Nicolae Grigorescu. Îi mulțumesc domnului profesor pentru gestul nobil pe care l-a făcut, pentru că nu a uitat că are rădăcini în Dâmbovița și îi urez mult succes în activitate!”

colectie-inedita-gazduita-de-palatul-brancovenesc-de-la-potlogi-2

colectie-inedita-gazduita-de-palatul-brancovenesc-de-la-potlogi-9

colectie-inedita-gazduita-de-palatul-brancovenesc-de-la-potlogi-13

30742989 1814323568871930 8189168349927337971 n       Duminică, 25 aprilie 2021, cu ocazia Sărbătorii Floriilor, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, oferă acces gratuit tuturor celor care poartă nume de floare la muzeele aflate în administrarea instituţiei muzeale: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Muzeul „Casa Romanţei”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri "Ferdinand I" la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România", Peştera Ialomiţei, Muzeul Etnografic "Prof. Dumitru Ulieru" Pietroşiţa.

         Marea sărbătoare a creştinătăţii și unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti, Duminica Floriilor marchează intrarea Domnului în Ierusalim.

         Cu această ocazie, Consiliul Județean Dâmbovița şi Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște urează un călduros „La mulţi ani!” tuturor celor care poartă nume de floare.

         Vă așteptăm duminica aceasta la muzeele Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, să vă petreceți ziua la unele dintre cele mai frumoase obiective turistice din judeţul Dâmboviţa şi nu uitaţi că accesul gratuit se va face pe baza unui document de identitate!

            Programul de vizitare este următorul:

         - Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”: 9:00 - 13:00 și 14:00 - 18:30.

         Având în vedere desfăşurarea lucrărilor de restaurare, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” se vor putea vizita doar ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

         - Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa - Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele: Marţi 9.00 - 13:00 și 14:00 - 17:00;

         - Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa: 9:00 - 13:00 și 14:00 - 17:00;

         - Ansamblul Brâncovenesc Potlogi: 9.00 - 13:00 și 14:00 - 18:00;

         - Pestera Ialomitei: 9.00 - 13:00 și 14:00 - 16:00;

         Accesul în muzee se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități pentru combaterea pandemiei COVID-19.

 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

IMG 20210423 121907Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, continuă, sub genericul Comori în obiectiv, seria de expuneri lunare a obiectelor descoperite pe cale arheologică și intrate în patrimoniul cultural național mobil. Noua propunere o reprezintă artefactele din categoria cahlelor.

Informaţii despre exponate:

Locul descoperirii: Vatra orașului medieval Târgoviște

Încadrare cronologică: sec. XV-XVI

Realizatorii expoziției: arhg. Florin Gabriel Petrică, arhg. Minodora Cârciumaru.

IMG 20210423 105403

Considerații generale:

O temă iconografică foarte răspândită în Evul Mediu este cea a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul. Scena se regăsește în pictura murală, icoane, miniaturi, ilustrații de carte, pandantive, sculpturi, etc. În cele mai multe cazuri, reprezentarea Sfântul Gheorghe se face în locuri publice sau reprezentative, în ceea ce putem numi spațiul social medieval, precum piața orașului sau cea a palatului princiar, în biserica centrală ori cea parohială. Intangibile, însă, de cele mai multe ori, aceste diverse reprezentări ale Sfântului Mare Mucenic și-au găsit un loc aparte și în spațiul privat al omului medieval. Realizate din lut ars, plăcile ceramice având ca temă uciderea balaurului de către Sfânt au decorat pereții interiori ai caselor și mai ales au constituit, într-o anumită perioadă de timp, decorul predilect al sobelor medievale.

Simbol al curajului, al vitejiei cavalerești, al biruinței asupra răului, Sfântul Gheorghe a fost văzut ca protector al oștirii, cetății și casei. În zonele supuse sau aflate sub amenințarea otomană, tema simboliza lupta împotriva Semilunii. Scena în care îl întâlnim cel mai des reprezentat este cea a uciderii balaurului, ipostază eroică născută în curentul cultural bizantin al sec. al XII-lea, mai apoi și în texte hagiograficeprecum Legenda Aurea . Începând cu sec. al XIII-lea, legenda a fost amplificată și adaptată necesităților spirituale, militare și politice ale elitelor, care l-au “adoptat” pe Sfânt ca patron statal sau nobiliar. Credința nemărginită în puterile protectoare ale Sfântului a făcut ca aceste reprezentări să pătrundă și să se răspândească rapid și în medii nonecleziastice și neconvenționale, precum locuințele, unde au decorat pereții, sobele de încălzit și cuptoarele de preparat hrana.

Cahlele cu Sfântul Gheorghe apar frecvent și sunt foarte diverse ca realizare grafică în spațiul medieval al Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești, descoperirile fiind făcute cu predilecție în mediul urban. Târgoviștea și statutul ei de oraș comercial, în care circulația oamenilor, a ideilor culturale și a bunurilor comerciale era dezvoltată, a reprezentat unul dintre centrele urbane în care tiparul spiritual și cultural al Sfântului Gheorghe și-a găsit un loc mai cu seamă în spațiul privat al locuitorilor.

Descoperirile arheologice de cahle sunt foarte numeroase în Târgoviște. Variate ca realizare compozițională, unele fiind,însă, realizări artistice deosebite, centrele de producție ale ceramicii furnologice au lăsat urme nepieritoare în pământul vechii cetăți de scaun. Sunt rare șantierele arheologice în care să nu fi fost descoperite cahle întregi sau fragmente care să nu poată permite restaurarea întregii piese. Astfel, în Laboratorul de Restaurare al Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște (restaurator expert dr. Daniela Iamandi) au fost aduse și restaurate numeroase cahle medievale, remarcându-se cele în care este redat Sfântul Gheorghe (descoperite în cartierul Suseni - Biserica Sf. Gheorghe, Curtea Domnească, Inspectoratul Școlar Județean, Mănăstirea Stelea, Str. Grigore Alexandrescu). Un astfel de exemplar, unicat, poate fi considerat, prin caracteristicile particulare ale compoziției, ca reprezentând stema Ordinului Sfântul Gheorghe, creat de regele Ungariei Charles Robert în anul 1326 (nr. 4).

Reprezentarea clasică este cea în care Sfântul este redat în mod dinamic, ecvestru, întors spre dreapta sau stânga, înfingând în botul fiarei o lance. Poartă o tunică strânsă pe trup sau un costum militar. Acoperământul capului este divers, purtând un coif medieval, o cușmă cu panaș sau o coroană. În unele exemplare târgoviștene, călărețul poartă un coif roman cu pene. Uneori, Sfântul Gheorghe este reprezentat cu capul aureolat. La picioarele calului se află dragonul înaripat, al cărui cap este străpuns de lance. În partea superioară a registrului cahlei apar elemente decorativ simbolice precum soarele, păsări sau flori de crin.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 23 aprilie – 23 mai 2021, la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.

Accesul în muzeu se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități pentru combaterea pandemiei COVID-19.

 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

AFIS FLORI 1Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, vă invită să vizitați, începând de vineri, 23 aprilie 2021, expoziţia de artă plastică ”Flori pentru toţi”, deschisă la etajul Muzeului de Istorie.

            Expoziția, dedicată celebrării primăverii, ilustrează florile îndrăgite de diferiți artiști, mai mult sau mai puțin cunoscuți din arta românească, de la sfârșit de secol al XIX-lea și până în perioada contemporană.

            Deoarece primăvara reprezintă adesea trezirea naturii, când grădinile și copacii din jurul nostru se umplu de culoare și parfum, dorim să vă încântăm privirea cu pânzele unor artiști precum Traian Brădean, Constantin Piliuță, Constantin Blendea, Gheorghe Zidaru, Teodora Simion, Valter Paraschivescu ș.a.m.d. Dacă unii artiști preferă simplitatea și delicatețea florilor sălbatice, alții preferă flori simbolice ori stilizate, care să amintească de starea sufletului prin intermediul unor flori simbolice ori metafore florale. Printre lucrările cu tehnici de pictură mai speciale, ce pot fi admirate pentru minuțiozitatea, atenția și măiestria necesară, amintim acuarelele așternute pe hârtie cu pană de sitar de către artista Ana Maghieru la 1892.

            Expoziția va rămâne deschisă până la data de 31 mai 2021 pentru a oferi timp suficient turiștilor să o poată viziona în condiții de maximă siguranță.

 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

afis bilete online    Începând cu data de 21 aprilie 2021, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, și Booktes.com pun la dispoziția publicului posibilitatea achiziționării de bilete din mediul online, pentru expoziţiile permanente şi temporare ale muzeelor aflate în administrarea instituţiei culturale. 

         Prin includerea acestui serviciu online, Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște doreşte să faciliteze accesul publicului larg, într-un mod rapid și confortabil în muzeele dâmboviţene. Mai mult, biletele, astfel cumpărate sunt valabile o lună de zile, oferind posibilitatea unei planificări din timp a vizitei.

         Biletele online sunt accesibile atât pe site-ul www.muzee-dambovitene.ro, la categoria ”Bilete Online” cât și direct din platforma Booktes.com, prin accesarea următorului link https://booktes.com/evenimente/complexul-national-muzeal-curtea-domneasca-targoviste.

         Odată biletul cumpărat și primit pe e-mailul vizitatorului, acesta se prezintă la intrarea în muzeu pe telefon/dispozitiv. Nu este nevoie de prezentarea biletului în format tipărit.

         Programul de vizitare al muzeelor aflate în administrarea Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște este următorul:

         - Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”: Marţi – Duminică: 9:00 - 13:00 și 14:00 - 18:30.

         Având în vedere desfăşurarea lucrărilor de restaurare, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” se vor putea vizita doar ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

         - Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa - Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele: Marţi – Duminică: 9.00 - 13:00 și 14:00 - 17:00.

         - Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa: Miercuri – Duminică: 9:00 - 13:00 și 14:00 - 17:00;

         Luni, Marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună: ÎNCHIS

         - Ansamblul Brâncovenesc Potlogi: Marţi – Duminică: 9.00 - 13:00 și 14:00 - 18:00;

         - Peştera Ialomiţei: Luni – Duminică: 9:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00;

         Accesul în muzee se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități pentru combaterea pandemiei COVID-19.

sigla site

Pe data de 18 aprilie 2021, s-a stins din viață dr. Vasile Chirica, cercetător de seamă al Institutului de arheologie al Academiei Române din Iași. Întreaga viață și-a dedicat-o cercetării arheologice din Moldova și, în mod special, văii Prutului. Prin activitatea și implicarea sa, poate fi considerat părintele binecunoscutului șantier arheologic de la Mitoc-Malul Galben, un reper recunoscut la nivel internațional pentru Paleoliticul din această parte a Europei. Importanța pe care a reușit să o confere acestui sit s-a materializat prin constituirea unui important grup de cercetări româno-belgiene, care a contribuit la o mai mare credibilitate a cercetării paleoliticului din România.

A prezentat rezultatele cercetării paleoliticului din România la nenumărate Reuniuni științifice internaționale, fiind ani de-a rândul reprezentatul țării noastre în Uniunea Internațională de Preistorie și Protoistorie. O componentă cu totul remarcabilă a activității sale este joncțiunea pe care a reușit-o între cercetarea paleoliticului din România și cea din Basarabia.Rod al acestor eforturi stau mărturie o serie de sinteze publicate împreună cu prietenul său, regretatul paleolitician din Basarabia Ilie Borziac.

Arheologia Paleoliticului din România este de acum mai săracă pentru că pierde unul din reprezentații ei de seamă, un împătimit al cercetării acestui domeniu care nu poate fi slujit decât cu pasiune și dăruire totală.

Prietenii și paleoliticienii din cadrul Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște îi vor păstra o pioasă amintire și un profund respect pentru implicarea și contribuțiile esențiale la cunoașterea Paleoliticului din România.

Transmitem condoleanțe întregii familii și, în mod special, fiului său Valentin Codrin Chirica.

AFIS VULCAN 8 APRILIE 2021  Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" Târgoviște, vă invită să vizitați, începând de joi, 8 aprilie 2021, expoziţia ”155 de ani de la naşterea gravorului Gabriel Popescu - personalităţi care au marcat destinul artistului”, organizată la Casa Atelier "Gabriel Popescu" Vulcana – Pandele, unde se află unica presă din lemn, cu valțuri, pentru imprimat gravuri în metal.

            Istoria artei românești – îndeosebi gravura de la începutul secolului al XX-lea – a fost marcată de finețea, echilibrul, precizia execuției, înțelegerea formelor, distribuirea luminilor și puterea de expresie a operei marelui gravor Gabriel Popescu, în acest an împlinindu-se 155 de ani de la nașterea sa.

            Lucrările lui Gabriel Popescu (8 apr. 1866, com. Vulcana Pandelea, jud. Dâmboviţa – 15 apr. 1937, com. Vulcana Pandelea, jud. Dâmboviţa) înfăţişează, în general, în tehnici diferite (aquaforte, dăltiţă, ac sec ori peniţă, cărbune, acuarelă, ulei etc.) scene din Vulcana Pandele (Scenă de la Gura Vulcănii cu copii şi gâşte, În grădină la Vulcana), portrete (soţia Martha Canazin, copiii săi, mama soţiei – Antonine Canazin, autoportrete, Carol I - Rege al României), dar şi lucrări realizate după opere ale altor artişti, precum: G. D. Mirea, J. B. Carpeaux, Fr. Erhmann, P. P. Rubens ş.a. Ca bursier la Paris, în perioada 1894 – 1899 al Ministerului Lucrărilor Publice și apoi al Casei Regale, urmează în paralel pictura (la Academia Julian, în atelierul lui Bougereau, H. L. Doucet şi Gabriel Ferrier) şi  gravura (la Ecole Nationale et Spéciale des Beaux-Arts la clasa lui Jules Jacquet).

            Viața i-a fost marcată de întâlnirea cu mari personalități ale vremii: Gheorghe Duca, cel care i-a remarcat talentul la desen și i-a obținut o bursă de studii la Paris, Regele Carol I, Jules Jacquet, Spiru Haret, Take Ionescu, Dimitrie Paciurea, Alexandru Clavel. La Vulcana Pandele, în casa artistului prezentăm într-o expoziție foto-documentară legăturile artistului cu personalitățile enumerate. Alături de  documente originale este expus  și  „Portretul Regelui Carol I”, o gravură apreciată în mod deosebit însuși M. S. Regele.

            Patrimoniul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, colecția „Gabriel Popescu” s-a îmbogățit anul acesta prin donarea corespondenței de familie din perioada studiilor artistului la Paris, donație făcută de nepoata artistului, doamna profesor universitar Ioana Beldiman, corespondenţă pe care vă invităm să o vedeți la Casa Atelier Gravor Gabriel Popescu.

            Expoziția va rămâne deschisă până la data de 8 aprilie 2022 pentru a oferi timp suficient turiștilor să o poată viziona în condiții de maximă siguranță.

 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște