Miercuri, 15 ianuarie a.c., într-o atmosferă de mare sensibilitate, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, și Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște au celebratZiua Culturii Naționale, la Muzeul„Casa Romanței” din Târgoviște,printr-o suită impresionantă de evenimente, organizate în colaborare cu Arhiepiscopia Târgoviștei, Instituția Prefectului județului Dâmbovița, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Filiala Dâmbovița a Asociației „Cultul Eroilor – Regina Maria” și Filiala Dâmbovița „Ion Heliade Rădulescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Aflat sub patronajul Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO (FEACU),Muzeul „Casa Romanței” a marcat astfel un nou început al acestor parteneriate. Evenimentul a fost onorat de prezența și alocuțiunile reprezentanților instituțiilor organizatoare și partenere, amfitrioni ai acestuia fiind Alina Mavrodin Vasiliu, directorul Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, și Teodor Vasiliu, fondatorul Muzeului „Casa Romanței”. Manifestările de ieri, organizate în cadrul programului „Casa Romanței – ambasadă a culturii la Târgoviște”, început în anul 2017, s-au bucurat de prezența a peste 400 de participanți pe parcursul întregii zile. Evenimentul a început la ora 11.00 cu prezentarea Muzeului „Casa Romanţei”, realizată de Andrei Vasiliu, muzeograf și doctor în Istorie. A urmat momentul emoționant „Mari scriitori şijurnalişti”, prinalocuţiuni ale reprezentanţilorSocietăţii Scriitorilor Târgovişteni, ai UZPR – Filiala Dâmboviţa și ai Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, care au alternat cu sensibile momente artistice susţinute de elevi ai Liceului de Arte „Bălaşa Doamnă” (Corul „Sonoris” – dirijor prof. Maria Iancu) şi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gura de Aur” (Grupul „Excelsior” – dirijor prof. Florinel Cazan). „Cântaţiromanţele” a prilejuit ieri interpretarea unor romanţe celebre pe versuri ale marilor poeți români, împreună cu publicul şi cu Alina Mavrodin Vasiliu, după care toți participanții au vizitat, pe îndelete, muzeul “Casa Romanţei” din Târgovişte. La evenimentele de dimineață au participat numeroși elevi de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” și Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște, iar ulterior „Casa Romanței” a fost vizitată de 3 clase de elevi de la Liceul „Petru Cercel” din Târgoviște.

 

Serata „Comori ale Romanței”

 

La ora 17.00, Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște a redevenit practic neîncăpător pentru spectatori de toate vârstele care au onorat evenimentul nu doar prin prezență, ci și prin emoția cu care s-au alăturat artiștilor invitați în interpretarea unor romanțe celebre pe versurile marilor poeți naționali Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc și alții. Programul a debutat cu mesajul emoționant al ÎPS Părintele Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, urmat de cel al Instituției Prefectului, precum și de alocuţiuni din partea organizatorilor şi a instituţiilorpartenere. Prezentarea Muzeului„Casa Romanţei”, realizată din nou de Andrei Vasiliu, el însuși unul dintre fondatorii acestui spațiu muzeal unic în România, a reprezentat un nou prilej de a-i introduce pe cei prezenți în lumea fascinantă a muzicii și poeziei românești, a marilor artiști și creatori de romanță, a marilor scriitori și jurnaliști, conștiințe ale neamului românesc. Opera acestora a fost omagiată prin momentul special „Patrimoniul poetic al Romanţei”, dedicat contribuției Romanței la promovarea poeziei românești. Participarea poetului, scriitorului și jurnalistului George Coandă a contribuit la succesul evenimentului prin alocuțiunea sa deosebită, urmată de prezentarea colegilor din din partea Societăţii Scriitorilor Târgovişteni și ai UZPR – Filiala Dâmboviţa. Toate acestea au alternat cumomenteleartistice susţinute de Grupul coral „ValachiaChristiana” condus de Mihail Vlădăreanu, precum și de valoroși laureaţidâmbovițeni ai Festivalului Naţional “Crizantema de Aur”: Bogdan Hrestic, Nicoleta Vasile, Daiana Berbec, împreună cu Alina Mavrodin Vasiliu. Celebrele romanțe pe versuri ale marilor poeți români au fost interpretate cu multă dăruire de artiștii invitați și cu multă emoție de spectatori, în ochii cărora, nu de puține ori, au licărit lacrimi de trăire sinceră. Evenimentul de aseară s-a încheiatnu doar în ropote de aplauze, ci și cu un pahar cu vin „Cotnari”, sponsor oficial al Festivalului „Crizantema de aur” și al tuturor evenimentelor organizate la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște.

Autor: Ioan Popa

Sursa: Jurnal de Dambovita, http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol--ziua-culturii-nationale-la-muzeul-casa-roman-539-ei,51387.html

 

82443884 503125640337373 4915701601982742528 n

 82139263 598452440717747 9039516023195172864 n

82187775 545708399358490 4543035656305115136 n

82487748 637239313750995 5146053892206755840 n

82516608 2214714518823420 1056675900298362880 n

82165700 2871614379526815 7345922655020646400 n