Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, anunță că, în primul semestru al anului 2023, numărul vizitatorilor muzeelor dâmbovițene a crescut cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cele 16 obiective turistice și culturale aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște au înregistrat în primele șase luni ale acestui an un număr de 189.202 vizitatori.
Cele mai vizitate obiective turistice au fost: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Peștera Ialomiței, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi și Muzeul de Istorie din Târgoviște.
Numărul mare de vizitatori se datorează atât investițiilor realizate an de an pentru modernizarea muzeelor de către Consiliul Județean Dâmbovița (anul acesta a fost reorganizată expoziția permanentă a Muzeului Scriitorilor Dâmboviţeni, iar clădirea a fost reabilitată), cât şi evenimentelor culturale organizate: expoziţii temporare, proiecte educaţionale, lansări de carte și comunicări ştiinţifice, ce au dus la o constantă creştere a popularităţii instituţiei în rândul iubitorilor de cultură, dintre care amintim: Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice 2023, ce s-a desfășurat la Târgoviște în perioada 29 – 31 mai, unul dintre cele mai importante evenimente; un alt eveniment apreciat de public a fost „Noaptea Muzeelor”, ajunsă la cea de-a XIX – a ediţie, program european patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM); se adaugă atelierele organizate în cadrul programelor educaţionale ”Şcoala Altfel” și „Săptămâna verde”; Salonul Anual de Grafică și Desen „Marin Petre Constantin” ediția I; expozițiile temporare: „Ștefania Grimalschi Dobref – undă și corpuscul. Mică retrospectivă” – expoziție de artă; „Cum respiră Pământul” – expoziție de fotografie; Seria de expuneri lunare “Comori în obiectiv”; expoziția „Pictură plus pictură egal pictură”, semnată Marin Mihai Horea și Mihai Sârbulescu; “O lume în lut – satul preistoric de la Geangoești – Hulă, jud. Dâmbovița” – expoziție arheologică; „Rânduiala ospețelor domnești în vremea lui Constantin Brâncoveanu și a principilor fanarioți” – expoziție organizată în cadrul Palatului Brâncovenesc Potlogi, care a primit în doar o lună circa 2000 de vizitatori. Ultimele două expoziții au fost incluse în cadrul manifestărilor dedicate “Zilelor Județului Dâmbovița” (1-4 iunie 2023).
Multumim vizitatorilor care au trecut pragul muzeelor dâmbovițene în prima jumătate a acestui an și așteptăm în continuare alți turiști să se bucure de muzeele și de evenimentele culturale organizate sub egida Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.