Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează în perioada 10 iulie – 15 august 2023, la Muzeul “Vasile Blendea”, proiectul educațional „Când frumos noi ne jucăm, lucruri faine învățăm!”
Activitățile organizate în cadrul proiectului, vor fi variate și se vor desfășura într-o atmosferă relaxată și prietenoasă. Astfel, copiii vor desena, vor colora, li se vor destăinui multe din tainele muzeului, dar și câteva noțiuni introductive de limba spaniolă și engleză.
Totodată, elevii participanți vor avea oportunitatea de a-și dezvolta competențele într-un mediu non-formal, care includ: competențe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, organizarea, iar Muzeul, ca instituție, oferă noi orizonturi ale cunoașterii, fiind principalul păstrător al valorilor materiale și spirituale.
Scopul organizării acestui atelier constă în familiarizarea copiilor cu Muzeul și rolul acestuia, prin joc, comunicare și diverse activități practice.
Taxa de participare este de 10 lei/elev/zi.
Categoria de vârstă: 6-14 ani
Intervalul orar de desfășurare a atelierelor este 10:00-12:00.
Înscrierile se fac de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, în limita locurilor disponibile, la numărul de telefon: 0736.394.086.