Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează anul acesta, prima ediţie a Salonului Anual de Grafică – Desen „Marin Petre Constantin”, ce poartă numele artistului care şi-a legat viaţa şi opera de meleagurile târgoviştene. Născut în satul Bungetu, comnua Văcărești, artistul Marin PETRE Constantin a fost un formator de caractere artistice mai bine de 30 de ani (printre elevii săi, azi artiști recunoscuți, numărându-se Mihai Șerbănescu și Vasile Popa), fiind îndrumat spre studiul artelor de către artistul Vasile Blendea și profesorul său, Nicolae Gheorghiu. A lăsat adevărate documente în pânzele sale care povestesc, în culori deseori luminoase și calde – influență a maeștrilor în ale căror ateliere a învățat (Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu) –, despre Târgoviște și împrejurimile rurale ale acesteia, cu viața și tumultul vremurilor. Observator fin și narator fantastic, Marin Petre Constantin a transpus harul său cu penelul în nenumărate peisaje (care astăzi constituie mărturiile transformărilor și vieții Târgoviștei), dar și cu penița în însemnările din jurnalul său (în care surprinde atmosfera, personalitățile, pitorescul ori greutatea perioadelor și regimurilor politice trăite). În întreaga sa viață, trăită modest, artistul a pendulat între Târgoviște și locurile natale, fiind o prezență activă în expozițiile din țară și București organizate de Uniunea Artiștilor Plastici al cărui membru era încă din 1955.
Amintind de dăruirea pedagogică a maestrului Marin Petre Constantin, Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”, îşi propune, dorind să sprijine și să încurajeze viitorii artiști prin recunoașterea talentului lor, următoarele:
- mijlocirea relaţiilor Muzeului de Artă din Târgovişte cu viitorii artişti din întreaga ţară;
- oferirea unui mediu de apropiere, cunoaştere şi competitivitate între elevii din România şi Republica Moldova.
Concursul este deschis elevilor din clasele X – XII de la toate liceele de artă din România și Republica Moldova care pot participa cu cel mult două lucrări realizate în afara orelor de curs. Dimensiunile lucrărilor vor fi cuprinse între: minim A3 – 29,7 x 42 cm – și maxim A2 – 42 x 59,4 cm –, fiind posibilă participarea cu orice format intermediar celor menționate anterior.
Lucrările, executate în anul școlar 2022 – 2023, neînrămate, vor fi însoţite de formularul de participare la salon, fotografia elevului, copie după carnetul de elev vizat pe anul școlar în curs, fotografiile color ale lucrărilor. Acestea vor fi expediate, corespunzător ambalate în cutii solide (tuburi, placaje, mape), până la 21 aprilie 2023, data poştei / curierului,
Tema concursului este RĂDĂCINI – ca simbol al locurilor natale și al personalității creatoare a fiecărui elev participant. Participarea este gratuită.
Se vor acorda șase premii, o menţiune şi premiul “Marin Petre Constantin”, valoarea totală a acestora fiind de 10.000 lei.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 29 mai – 30 iunie 2023, cu posibilitatea de prelungire.
Vernisajul şi festivitatea de înmânare a premiilor vor avea loc la Muzeul de Istorie, Calea Domnească, nr. 189, în data de 1 iunie 2023.
Relații suplimentare se pot obţine de la muzeograf Maria Neacșu, tel. 0736.394.086.
Regulamentul salonului şi formularul de participare pot fi descarcate de la urmatoarea adresa:
Formular de participare Salon Anual de Grafică – Desen Marin Petre Constantin 2023
Regulament Salon Marin Petre Constantin