Get Adobe Flash player
    • sigla site    Echipa de arheologi a Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște și studenții Universității Valahia Târgoviște, au făcut descoperiri senzaționale pe Valea Bistriței reprezentate prin dezvelirea campamentelor vânătorilor de reni de acum 20.000 de ani. În situl de la Poiana Cireșului- Piatra Neamț, în acest an au fost decapate zonele de abataj (sacrificare) a renilor vânați relevate prin aglomerări de mii de oase, adesea aruncate în structuri de combustie (vetre). Totodată au fost descoperite mii de utilaje litice, constând din unelte și arme din piatră, vârfuri din corn și os, unelte de prelucrare a pieilor și de perforare  în vederea realizării veșmintelor, obiecte de artă constând din podoabe (un pandantiv din piatră), oase gravate în mod divers, mărturii ale simbolismului vânătorilor din această perioadă). Sunt impresionante cantitățile de ocru, uneori răspândite peste oasele de ren.

Este evident că suntem într-o perioadă în care renul era vânat într-o proporție de 85%, iar existența sa dovedește un climat asemănător celui din zilele noastre din regiunea supraviețuirii renului și vânării sale de către eschimoși.

Unele dintre uneltele realizate din silex constau din lamele de câțiva milimetri lățime, extrem de fin zimțate, greu de presupus pentru ce erau realizate din cauza microlitismului lor extrem.

Cercetările arheologice din acest an s-au desfășurat cu sprijinul Societății Geto-Dacii și Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște.

sigla siteVolumul cuprinde imaginile a peste 150 documente scrise și sigilografice, din ceea ce putem numi generic 'arhiva Brâncoveanu', cuprinzând peste 1.000 de documente păstrate în depozitele Arhivelor Naționale Centrale din București. Manifestarea face parte din programul Zilelor Comunei Potlogi ce se desfășoară în perioada 15-17 august și reprezintă punctul culminant al evenimentelor cuprinse în proiectul Anul Brâncoveanu — Potlogi 300, proiect dezvoltat de Asociația Dar Development Association. In acest proiect Complexul National Muzeal Curtea Domneasca Targoviste este pertener.

sigla site

Sâmbătă, 16 august, Asociaţia Geto-Dacii organizează pe Şantierul Poiana Cireşului-Piatra Neamţ, Ziua Porţilor Deschise. Pentru a putea participa la acest eveniment, trebuie să luaţi legătura cu organizatorul, la următoarea adresă: Ovidiu Slătineanu, tel. 0736034075, email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

 Cercetările de la Poiana Cireşului se desfăşoară sub egida Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, prin responsabil de şantier dr. Elena-Cristina Niţu şi directorul instituţiei dr. Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenţilor Universităţii Valahia din Târgovişte sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, a Complexului Judeţean Muzeal Neamţ reprezentat prin dr. Gheorghe Dumitroaia şi dr. Constantin Preoteasa, cu sprijinul financiar al Asociaţiei Geto-Dacii, în mod special a Domnului Daniel Roxin, fără de care cercetările din acest an nu s-ar fi putut desfăşura. 

sigla siteÎn data de 13.08.2014, în situl Poiana Cireşului-Piatra Neamţ a fost descoperit un nou pandantiv din piatră, în partea superioară a nivelului Gravetian I, datat între circa 19.000 şi 20.000 B.P.

  Pandantivul este realizat dintr-o rocă silicioasă, care din cauza condiţiilor din deposit a devenit uşor friabilă. Acest lucru a afectat destul de mult detaliile iniţiale ale pandantivului, partea superioară a orificiului de suspendare fiind chiar distrusă. Toate aceste aspecte fac ca acest pandantiv să nu se ridice la valoarea artistică a celui descoperit anul trecut în acelaşi nivel al sitului. El este totuşi foarte important, pentru că este al patrulea pandantiv din piatră de circa 20.000 de ani vechime descoperit în România.

 Cercetările de la Poiana Cireşului se desfăşoară sub egida Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, prin responsabil de şantier dr. Elena-Cristina Niţu şi directorul instituţiei dr. Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenţilor Universităţii Valahia din Târgovişte sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, a Complexului Judeţean Muzeal Neamţ reprezentat prin dr. Gheorghe Dumitroaia şi dr. Constantin Preoteasa, cu sprijinul financiar al Asociaţiei Geto-Dacii, în mod special a Domnului Daniel Roxin, fără de care cercetările din acest an nu s-ar fi putut desfăşura. 

sigla site Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte organizează în cadrul proiectului cultural – educaţional „Vacanţă la muzeu”, manifestări educative cu scopul de formare a voluntarilor în vederea pregătirii acestora pentru susținerea, în viitor, a programelor educative pentru public.

          Instituția muzeală sprijină tinerii să participe la activităţile de voluntariat, încurajând schimbul de bune practici, accentul fiind pus  pe formarea educatorului de  muzeu (ghid).

 

FORMARE – EDUCATORI DE MUZEU(ghizi)

PERIOADA: 14 – 18 iulie 2014

VARSTA: 15-17 ani

NR. PARTICIPANTI : 5 

LOCATIA: Complexul Muzeal "Curtea Domneasca" Targoviste

COORDONATOR PROIECT : IULIANA BOR - referent cultura

TELEFON: 0727846655

afis vacanta la muzeuÎn perioada 28 iulie – 8 august 2014 la Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”  se va desfăşura proiectul educaţional „Vacanţă la muzeu”.

Proiectul oferă copiilor şansa să petreacă o perioadă din vacanţa de vară într-un cadru educaţional şi cultural de înalt profesionalism, având posibilitatea  să se exprime  liber, să fie creativi, să interacţioneze, să lucreze în echipă, să se organizeze şi să comunice. Se va urmări cultivarea educaţiei artistice, turistice şi dezvoltarea atenţiei distributive.

Locaţia :Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte

Orele :10.00 – 12.30

Perioada desfăşurării :28 iulie - 8 august 2014

Grup ţintă: elevii claselelor I - VIII

Nr. participanţi:  20 elevi

Taxa de participare :10 lei/ elev

PROGRAM:

Luni -  28 iulie 2014 - Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

- cunoaşterea participantilor; 

- prezentarea proiectului;

- stabilirea orarului;

- probleme organizatorice.

Marti -  29 iulie 2014 – Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

Atelier de creaţie

-personalizarea unor tricouri care vor fi purtate de elevi pe toată durata proiectului ( fiecare copil îşi va aduce de acasă un tricou);

- culorile pentru textile vor fi asigurate de către organizator.

  1. - Ansamblul Monumental “Curtea Domnească” Targoviste

 - realizarea unor lucrări în tehnica GRAFFITI;

 - prezentarea tehnicii de lucru;

 - copii îşi vor aduce materialele de lucru -  guaşă (vopsea), tempera, spray-uri în funcţie de ce-şi propun să execute;

  -suportul pentru lucrarea rezultată este pus la dispoziţie de instituţia muzeală, iar desenele finale vor fi expuse şi cu ocazia Zilelor Cetăţii (Septembrie 2014).

Vineri - 1 August 2014 - Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

- întâlnire cu medicul copiilor "MÂINI MURDARE, MÂINI PERICULOASE",  dezbatere  susţinută de dr. IOANA CRISTEIU - Spitalul Judeţean Braşov.

Luni - Marţi - o4- o5 august 2014

-  Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic

 - Muzeul de Istorie

-  Expoziţia ”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” .

  Istoria din documentele vremii -prezentarea cronologică a dezvoltării societăţii omeneşti, noţiuni de antropologie şi organizare a vieţii sociale pornind de la paleolitic, evul mediu ajungând la istoria modernă şi contemporană.

Miercuri - 06 august 2014 -  Muzeul de Artă

GABRIEL POPESCU - gravor

- cunoaşterea vieţii şi activităţii  artistului plastic prin realizarea de către elevi a  unei expoziţii la Muzeul de Artă Târgovişte;

- deplasare la casa şi mormântul artistului în com. Vulcana Pandele,  jud. Dâmboviţa ( în funcţie de mijloacele de transport pot participa şi parinţii/bunicii).

Joi - 07 august 2014 - Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

  Atelier de creaţie

- confecţionarea unei rame pentru fotografia de grup;

-materialele vor fi puse la dispoziţie de instituţia muzeală.

Vineri - 08 august 2014 - Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

- evaluarea proiectului;

- mindmap;

- propuneri ale elevilor  pentru VACANŢĂ LA MUZEU 2015.

 Înscrierile se fac până în data de 20 iulie 2014, la nr. de telefon 0727/846655, persoană de contact: referent cultural Iuliana Bor, coordonatorul proiectului.

sigla siteCu prilejul “ZILEI INTERNAŢIONALE A COPILULUI”, celebrată anual în data de 1 iunie, preşcolarii şi elevii au avut  posibilitatea să viziteze gratuit muzeele şi casele memoriale din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte.

Celor mici le-au fost pregătite spectacole de teatru, susţinute de actorii teatrului Tony Bulandra, dar şi expoziţii de pictură realizate de elevii din clasele VI – VIII de la Şcoala “Matei Basarab” şi Şcoala “Coresi” Târgovişte.

Pe lângă acestea, insituţia muzeală a găzduit un eveniment deosebit pentru toţi dâmboviţenii – lansarea cărţii “Eroii culturii dâmboviţene”, a micuţei scriitoare, cunoscută sub pseudonimul, Lorelai.

Aşadar, 1 iunie, a fost  un bunprilej  atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, pentru a-şipetrecetimpul liber într-un mod plăcut, educativ şi distractiv, participând la  activităţile culturale organizate de instituţia muzeală, numărul total de vizitatori fiind de 1871. 

 afis dan popescu 1 iunie 2014Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte găzduieşte, în perioada 1 iunie – 15 iunie 2014, expoziţia “ANOTIMPURILE COPILĂRIEI”,  eveniment organizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Matei Basarab” din Târgovişte şi Şcoala Gimnazială “Coresi” Târgovişte cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Vernisajul va avea loc, duminică, 1 iunie 2014 la Muzeul de Artă, str. Calea Domnească, nr. 185, începând cu ora 11:00.

 Picturile din cadrul acestei expoziţii cu vânzare sunt realizate în culori de ulei având ca temă peisaje în diferite anotimpuri. Ele  sunt create de către elevii din clasele VI-VIII ai  Şcolii “Matei Basarab” şi ai Şcolii “Coresi” din Târgovişte, care au lucrat cu drag şi sub îndrumarea profesorului lor de desen, Dan Popescu.

Acest eveniment îşi propune să contribuie la promovarea activităţilor artistice realizate de către copii şi cu scopul mărturisit ca prin vânzarea lucrărilor, micii artişti să-şi poată asigura materialele necesare continuării activităţii artistice.

 

sigla site           Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte găzduieşte în perioada 30 – 31 mai 2014, cea de-aV - a ediţie a ZILELOR DE POEZIE ,,CONSTANTIN VIRGIL BĂNESCU”.

Manifestarea îşi propune încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie.

            În cadrul “ZILELOR DE POEZIE” se vor organiza  recitaluri de poezie, dialoguri literare, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi din lumea literară.

Evenimentul se va desfăşura vineri, 30 mai 2014 începând cu ora 14:00 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189, iarsâmbătă, 31 mai 2014 începând cu ora 9:30 laMuzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti,  str. Calea Domnească, nr. 181.

            Parteneri: Primăria Municipiului Târgovişte, Teatrul Municipal Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, C.N.M. “Curtea Domnească Târgovişte”, Liceul „Voievodul Mircea” Târgovişte, Revista Observator Cultural, sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România.

sigla siteDe 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, preşcolarii şi elevii vor avea ocazia de a vizita gratuit muzeele şi casele memoriale din cadrul Complexului Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni,  Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Casa Memorială I. L. Caragiale, Expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri "Ferdinand I" la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România", Muzeul Etnografic "Prof. Dumitru Ulieru" Pietroşiţa.

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului oficial de vară, între orele 9.00 – 18.30, iar celelalte muzee pot fi vizitate  între orele 9.00 – 17.00.

afis sesiune mai 2014Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte şi Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa organizează Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice „Vechi capitale ale Ţării Româneşti între Orient şi Occident”, parte a programului naţional „Constantin Brâncoveanu – 300”.

Sesiunea se va desfăşura în perioada 23 – 24 mai 2014 şi va include secţiunile:

          -          muzeografie „70 de ani de la inaugurarea primei instituţii muzeale a oraşului Târgovişte – pagini de istorie muzeografică

          -          istorie „Amprenta personalităţii domnitorului martir Constantin Brâncoveanu asupra spaţiului dâmboviţean. 300 de ani de la tragicul sfârşit

          -           istorie a culturii „Carte şi tipar în epoca brâncovenească

Deschiderea evenimentului , vineri 23 mai 2014:

- ora 11.00 – Deschiderea Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice - Muzeul de Istorie, Sala Auditorium

Alocuţiuni din partea:

- Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Preşedinte, Conf. univ. dr. Adrian Ţuţuianu

- Primăriei Municipiului Târgovişte, Primar, jr. Gabriel Boriga

Comunicări în plen:

-          Acad. Răzvan Theodorescu

-          Prof. univ. dr. Ioan Opriş

-          Cercet. şt. I dr. Ovidiu Cristea

 - ora 13.00 - Dezvelire placă aniversară - Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic

 - ora 15.00 - Prezentarea comunicărilor pe secţiuni

 - ora 18.00 - Lansare de carte – „De la Mircea cel Bătrân la Nicolae Basarab. Raporturile dintre domnie şi biserică în Ţara Românească”; Autor: Ramona Lupu

Prezintă:  Cercet. şt. I dr. Ovidiu Cristea

                  - Prezentare de carte - Condica marii logofeţii (1692-1714) şi rolul ei în cancelaria domnului Constantin Brâncoveanu

Prezintă: Melentina Bâzgan

- ora 19.00 - Vernisajul expoziţiei - Radu Florescu – viaţa şi opera

( 13.XI.1931 – 7.IX.2003)

Radu Florescu constituie pentru cultura contemporană din România o importantă referinţă. Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog de largă cuprindere, învăţatul a promovat de-a lungul carierei de peste cinci decenii, idei şi lucrări referenţiale pentru modernizarea cercetării arheologice, a muzeografiei şi formelor de valorificare a patrimoniului cultural naţional. A ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului Naţional ICOM şi Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

La zece ani de la dispariţia celui care a îndrumat şi a condus cu competenţă reţeaua muzeală, a arheologului identificat cu cetatea Capidava, ca şi a profesorului îndrăgit de numeroşii săi studenţi şi doctoranzi, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte  găzduieşte în perioada 23 mai – 25 iunie 2014 la Muzeul de Istorie,  expoziţia ce îi este dedicată.

Programul sesiunii

FOTOGRAFII DE LA EVENIMENT