Afis 50X70      Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, alături de Muzeul Național Cotroceni, au plăcerea de a vă invita, în anul Centenarului Marii Uniri, la vernisajul expoziției Familia Regală a României pe Frontul Marelui Război (1916-1918), realizată cu sprijinul a numeroase instituții care dețin fotografii și arhive documentare.

         Tematic, expoziția urmărește mai multe etape, începând cu ipostazele oficiale ale Familiei Regale după retragerea în Moldova, participarea la anumite evenimente, ceremonii de decorare a unor ofițeri și soldați, personal medical cu merite deosebite pe front sau în spitale etc. Apoi, îl regăsim pe Majestatea Sa, Regele Ferdinand în calitate de comandant suprem al armatei, împreună cu ofițerii din cadrul Marelui Cartier General, în cadrul unor inspecții pe linia frontului. Fotografiile surprind momente ale elaborării planurilor de luptă, vizite la spitale de campanie ori implicarea misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Berthelot.

Vizitele Reginei Maria pe front, organizarea sistemului sanitar, amenajarea celor șapte spitale de campanieși a șaptezeci de spitale în zona interioară, în clădiri publice rechiziționate, reorganizarea, la Iași, a Crucii Roșii, precum și alte aspecte ce țin de asistența medicală și socială sunt ilustrate în numeroasele imagini care însoțesc expoziția.

Reîntoarcerea Familiei Regale la București (18 noiembrie/1 decembrie 1918) și ceremonia de întâmpinare de către oficialitățile bucureștene, alături de generalul Berthelot și soldații francezi, precum și de Armata română și populația civilă, culminează cu defilarea trupelor prin fața statuii lui Mihai Viteazul, simbol al idealului unirii.

Cele șaptezeci și șapte de panouri se constituie într-o lecție de istorie necesară oricărui român, sacrificiile imense ale înaintașilor nostri pe câmpul de luptă, eforturile pentru reducerea efectelor epidemiilor devastatoare, mobilizarea întregii suflări pentru cauza națională, meritând din plin a fi cunoscute de toate generațiile.

Vernisajul va avea loc miercuri, 30 mai 2018, ora 15.00, în cadrul Muzeului de Istorie din Târgoviște. Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 mai - 24 iunie 2018.