sigla siteConsiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte  în colaborare cu Asociaţia „Muzeul Jucăriilor” din Bucureşti organizează în perioada 28 martie – 28 aprilie 2014 expoziţia “Universul copilăriei – jucăriile de altădată”.

         Baza expoziţiei o formează 500 de piese din colecţia de peste 12.000 de piese a colecţionarului particular Cristian Dumitru din Bucureşti. Această expoziţie itinerantă vine la muzeul dâmboviţean  după ce a fost expusă publicului în Bucuresti, Deva , Alba Iulia, Cluj Napoca, Zalău.

Jucăriile adunate cu multă dragoste de colecţionar sunt cele mai reprezentative din ultimii 40 de ani: păpuşi, maşinuţe, vapoare, avioane, diferite figurine, animale de pluş, jucării teleghidate, jocuri extrem de diverse şi altele care ne-au încântat multora copilăria. Jucăriile sunt de diverse mărimi, culori şi materiale, toate refăcând însă universul copilăriei altor generaţii.

         Vernisajul expoziţiei va avea locvineri, 28 martie 2014, ora 14.00la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.

            Expoziţia este una inedită, care face parte dintr-o anume viziune, în care muzeul nu este un loc unde sunt depozitate rămăşiţe ale trecutului, ci un loc în care oamenii vin în contact cu viaţa altor oameni. Numeroasele jucării prezente în expoziţie ne aduc aminte că viaţa noastră poate deveni istorie. Cu ajutorul lor ne întoarcem în timp, la vremea copilăriei.

         Vă aşteptăm cu drag să faceţi o incursiune în universul copiilor altor timpuri, cei mici să cunoască jucăriile celor care acum sunt mari,  iar cei mari să-şi aducă aminte cu bucurie şi nostalgie de perioada fericită a copilăriei trecute.