Get Adobe Flash player

baner

 

La 29 ianuarie 1899, în baza unui act de cesiune semnat de primarul orașului Târgoviște, Dimitrie Athanasiu, și delegatul Ministerului de Război, maiorul D. Dragotescu, o suprafață de 102 hectare și 8198 metri pătrați,„situată în partea de sus a orașului”, era cedată de municipalitate Administrației Războiului, în vederea construirii clădirilor Școlii de Cavalerie și realizării unui câmp de instrucție și de alergări. Documentul își avea temeiul într-o decizie adoptată de Consiliul Comunal al Târgoviștei, consfințită prin Înaltul Decret nr. 2496 din data de 13 iulie 1898. După Primul Război Mondial, școala își va suplimenta necesarul de spațiu printr-o serie de exproprieri legale ale unor terenuri aflate în proprietate privată și situate pe bulevardul Carol I, în vecinătatea acesteia.

În prezența a două figuri emblematice ale istoriei României, moștenitorul tronului, principele Ferdinand, viitorul rege Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), în acel moment Inspector General al Cavaleriei, și Ministrul de Război, Generalul Alexandru Averescu (1859-1938), figura cea mai impozantă a istoriei militare românești, erou al Primului Război Mondial, mareșal al României (din anul 1930), președinte al Consiliului de Miniștri în două rânduri, la 20 octombrie 1907 era așezată piatra de temelie pentru clădirea care, din anul 1910, va găzdui Școala de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște. Pe frontispiciul clădirii va fi inscripționată deviza acestei școli: „OFIȚERUL DE CAVALERIE TREBUIE SĂ FIE CĂLĂREȚ ȘI CAVALER”, deviză care este vizibilă până în prezent.

Cazarma Școlii de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște (devenită ulterior Școala de Ofițeri de Cavalerie „Ferdinand I”) cuprindea o serie de clădiri și terenuri de exercițiu adecvate misiunii pe care și-a propus-o. Pavilionul central al școlii, în prezent considerat monument istoric clasa B (având codul DB-II-m-B-17307), se prezintă ca o clădire monumentală, bine proporționată, sobră, cu săli înalte și spațioase. Aceasta adăpostea biroul comandantului, sălile de clasă, cazinoul ofițerilor (ce cuprindea popota și alte săli elegante și spaționase cu glasvanduri de cristal, care permiteau, prin deschiderea lor, crearea spațiului necesar organizării de festivități și baluri) și dormitoarele elevilor. Clădirea statului major, clădire cu un etaj, elegantă, armonioasă, realizată în stil neoromânesc era amplasată în vecinătatea pavilionului central. În spatele acestora se situau alte construcții necesare cazărmii: clădirile pentru ostași, infirmeria, bucătăria, sala de mese, baia, spălătoria. Cazarma dispunea de patru grajduri a câte 84 de cai fiecare. Acestea, alături de două manejuri, împrejmuiau pe trei laturi marele platou de adunare al cazărmii. Având în vedere specificul școlii, cazarma dispunea de infirmerie de cai, potcovărie, magazii de furaje. Manejul, având o suprafață de 1000 metri pătrați, dispunea de un acoperiș susținut cu o dantelărie de grinzi, ancore și tiranți metalici. Acesta permitea efectuarea călăriei pe timp nefavorabil. În partea din spate a cazărmii, întinzându-se pe o suprafață de 25 hectare, se afla hipodromul, care dispunea și de o tribună (construită de Societatea Hipică „Târgoviște”, la fel ca și pista de alergări) care permitea spectatorilor să urmărească cursele hipice, săriturile peste obstacole și alte exerciții specifice.

De-a lungul timpului, cazarma nou construită a adăpostit, alături de Școala de Ofițeri de Cavalerie „Ferdinand I” , Școala de Ofițeri de Rezervă de Cavalerie, Școala de Subofițeri de Cavalerie (ambele în alternanță cu garnizoana de la Sibiu)și Școala Specială de Ofițeri de Cavalerie (mutată potrivit unei decizii din anul 1893 a generalului S. Băicoianu la Târgoviște, unde va rămâne până la 1914, din anul 1920 fiind redeschisă la Sibiu). Această relocare a școlilor de cavalerie către fosta cetate de scaun a Târgoviștei ținea cont de caracteristicile terenului, ideal pentru cavalerie, în condițiile în care, după afirmația unuia dintre absolvenții cei mai remarcabili ai Școlii de Ofițeri de Cavalerie „Ferdinand I”, Felix Țopescu, „călăria începe să evadeze tot mai mult din manej și să fie atrasă de terenurile accidentate”.

Printre personalitățile care au absolvit cursurile Școlii de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște sau ale Școlii Speciale de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște (unele dintre acestea fiind ulterior și comandanți sau profesori ai acestora) se numără: mareșalul Ion Antonescu, care a urmat cursurile în anii 1905-1906 și a condus această unitate în perioada neutralității României din timpul Primului Război Mondial(o personalitate condamnată public pentru persecuția, deportarea și moartea unui număr însemnat de minoritari evrei și țigani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar extrem de apreciată pentru calitățile sale ostășești); Henri Rang și Felix Țopescu, doi dintre membrii generației de aur a echitației românești, cel dintâi, medaliat cu argint la Olimpiada de la Berlin (1936), câștigător al „Challenge Golden Cup” și campion mondial militar la înălțime (Londra, 1937), în vreme ce colegul său a câștigat derby-ul de sărituri austriac în 1936, Cupa orașului Viena și „Prix de vainqueurs” la Varşovia în același an  și trofeul „Daily Mirror” (Londra, 1937); generali care și-au câștigat o bună faimă pe câmpurile de luptă, mulți dintre ei ajunși Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, precum generalul Radu Korne, comandant militarfoarte apreciat care și-a condus trupele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial până în Caucaz şi în Stepa Calmucă,Marin Manafu, cel care în timpul bătăliei de la Odessa a atins primul cu unitatea sa, Brigada 1 Cavalerie, litoralul Mării Negre; ofițeri care au înțeles să nu accepte denaturarea de către Moscova a destinului națiunii române și care au jucat un rol proeminent in rezistența anticomunistă, precum locotenentul de cavalerie Toma Arnăuțoiu, lider al grupului de rezistență armată de la Nucșoara, grup cunoscut și sub numele de „Haiducii Muscelului”.

Școala își va încheia activitatea la Târgoviște în anul 1948, activitatea sa fiind relocată la Sibiu. În memoria absolvenților rămânea, printre mulți alți profesori de elită, și figura maioruluide cavalerie Andrei Cristescu, absolvent al promoției 1931 „Regina Maria” a școlii, luptător pe Frontul de Est al celui de-al Doilea Război Mondial și unul dintre cei mai longevivi dascăli ai acestei școli, îndepărtat din armată în anul 1952 pentru vederi opuse regimului comunist aflat la putere în România și pentru a fi afirmat că „prietenia cu U.R.S.S. a însemnat decât pierderea Basarabiei, politizarea armatei și slăbirea disciplinei”.La moartea sa, în primăvara anului 1980, în fața fostei Școli de Ofițeri de Cavalerie „Ferdinand I”, comandantul unității militare, viitorul general Andrei Kemenici, a dat onorul la trecerea cortegiului funerar, în ciuda rigorilor regimului.

Întâmplarea va face ca UM 01417, unitatea militară comandată de colonelul Andrei Kemenici, să devină,peste mai puțin de un deceniu,unul dintre centrele nervoase ale Revoluției române de la 1989, acesta fiind locul unde își va găsi sfârșitul cuplul dictatorial care se găsea în fruntea regimului totalitar din România, Nicolae și Elena Ceaușescu.

Bazele șubrede pe care stătea regimul comunist se vor vădi în decembrie 1989 când în numai o săptămână va fi înlăturat de la putere, iar cei mai mulți dintre cei patru milioane de membri ai P.C.R. își vor arde carnetul de membru de partid și vor contribui larăsturnarea sistemului comunist. De altfel, cei mai mulți participanți la revoluția din decembrie 1989 au fost muncitorii (alături de studenți, elevi, intelectuali), adică tocmai categoria socială pe care P.C.R. afirma că o reprezintă.

După ce la 14 decembrie 1989, la Iași, sunt împrăștiate manifeste și documentul intitulat „Chemare către toți românii de bună credință” (semnat de Frontul de Salvare Națională sau Frontul Popular Român), a doua zi, la Timișoara, hotărârea judecătorească de evacuare din locuință a pastorului László Tőkés aprinde spiritele. Populația manifestă solidaritate față de László Tőkésși începe să strige lozinci împotriva regimului. Pe data de 16 decembrie, revolta cuprinde, treptat, întregul oraș Timișoara, se scandează lozinci împotriva regimului comunist dictatorial și în favoarea unor drepturi politice și sociale („Libertate!”, „Jos Ceaușescu!”). Autoritățile încep represiunea împotriva manifestanților, pentru ca a doua zi să decreteze starea de alarmă parțială de luptă (indicativul Radu cel Frumos). Nicolae Ceaușescu se arată în cadrul Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R. din 17 decembrie un adept al unei intervenții în forță, inclusiv prin executarea de foc de armă împotriva manifestanților. Ordinele sunt urmate întocmai și apar primele victime din partea manifestanților (59 de morți și 185 de răniți). Regimul încearcă să-și acopere crimele, Elena Ceaușescu ordonând ca trupurile a 40 de revoluționari uciși să fie transportate și incinerate la crematoriul Cenușa din București. În vreme ce Nicolae Ceaușescu efectuează o vizită de stat în Iran (18-20 decembrie), populația din Timișoara ia parte în număr mare la manifestațiile îndreptate împotriva regimului, iar autoritățile combină mecanismele de represiune cu încercările de conciliere.

În ziua întoarcerii liderului comunist român din Iran, Timișoara este cuprinsă de grevă generală și se va declara primul oraș liber de comunism din România. În Piața Operei este lansat apelul pentru constituirea Frontului Democrat(ic) Român. Este fondat și Comitetul Cetățenesc. Se conturează programul politic și social al revoluționarilor din Timișoara. Regimul Nicolae Ceaușescu atribuie responsabilitatea evenimentelor „cercurilor imperialiste” și serviciilor de spionaj străine și instituie starea de necesitate în județul Timiș.

La 21 decembrie 1989 este elaborată la Timișoara Proclamația Frontului Democrat(ic) Român, document programatic ce viza o democratizare amplă a societății românești. Numărul de manifestanți ajunge la 100.000. Regimul reacționează prin trimiterea în scopul represiunii a 16.000 de persoane din Gărzile Patriotice din județele Olt, Vâlcea și Dolj. Revolta se extinde și în alte localități din țară, mai ales, în prima parte a zilei, în Transilvania (Arad, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov), apoi și în alte regiuni ale țării. Autoritățile politice, polițienești și militare reacționează adeseori cu violență.

Încercând să recâștige terenul pierdut, regimul Ceaușescu convoacă la București un miting cu participarea a zeci de mii de bucureșteni, întrunire care se va dovedi un bumerang. Participanții încep să scandeze lozinci împotriva regimului șiastfeldebutează faza revoluționară din capitala țării. Ca și la Timișoara în primele zile ale manifestațiilor, regimul reacționează cu violență, prin operarea de arestări și executarea de foc de armă de către unități ale Ministerului Apărării și ale Ministerului de Interne. Zona Hotelului Intercontinental devine centrul rezistenței manifestanților împotriva regimului. Represiunea continuă la București în cursul nopții, fiind soldată cu zeci de victime.

A doua zi, 22 decembrie 1989, pe fondul stării de spirit revoluționare a populației, a continuării represiunii, a anunțării sinuciderii ministruluiapărării naționale, generalul Vasile Milea,circa 70-80.000 de bucureșteni ocupă străzile, în vreme ce mulțimi de manifestanți protestează împotriva regimului în întreaga țară. La ora 12.06, cuplul Ceaușescu părăsește sediul Comitetului Central al P.C.R., ajungând după un periplu mai lung la Târgoviște. O oră mai târziu, TVR începe să difuzeze mesaje împotriva regimului și să sprijine forțele îndreptate împotriva dictaturii ceaușiste. În ritm rapid, instituțiile statului trec de partea revoluției. Sunt constituite mai multe structuri de putere și difuzate mai multe programe revoluționare

La ora 13,00, Târgoviștea începe să se racordeze revoluției, fiind ocupat, în primă instanță, sediul Comitetului Județean de Partid, apoi și celelalte locuri simbol ale puterii comuniste, inclusiv sediile MilițieiLa ora 13,50, Miliția Județeană Dâmbovița este informată de prezența soților Ceaușescu la Centrul de Protecția a Plantelor de lângă Târgoviște.La ora 14.30, soții Ceaușescu sunt preluați de către un echipaj al Miliției din Târgoviște și transportați în pădurea RățoaiaÎn timp ce la București puterea este asumată de către o organizație ad-hoc care-și va spune Frontul Salvării Naționale (F.S.N.) și de către un for executiv intitulat Consiliul F.S.N. (fiind difuzat și Comunicatul către țară al acestuia care pune accept pe procesul de democratizare, pluripartidism, reforme politice și sociale) condus de Ion Iliescu iar în țară puterea comunistă este înlăturată, soții Ceaușescu sunt duși la ora 17.45 la sediul Inspectoratului Județean Dâmbovița al Ministerului de Interne, iar ulterior în cazarma UM 01417, unde sunt puși sub pază strictă. La ora 19.30, Colonelul Andrei Kemenici îi raportează generalului Victor Stănculescu cu privire la deținerea soților Ceaușescu în unitatea pe care o conducea. Informația va fi ulterior difuzată, cu rezerve privind autenticitatea sa, la Televiziunea Română.

În cursul serii, începe o perioadă confuză, în care circulă numeroase zvonuri, adeseori propagate prin intermediul TVR, în special cu privire la existența unor teroriști care trag în manifestanții pașnici, se execută foc de armă, adeseori lipsit de coordonare, este raportat un război electronic și psihologic. Puțin după miezul nopții (ora 0,15) și în cursul dimineții (ora 6,45) este executat foc de armă asupra UM 01417 din Târgoviște, soldate cu răniți din rândul militarilor. Luptele vor continua în următoarele zile în întreaga țară împotriva unor luptători cunoscuți sub numele generic de „teroriști”, fiind raportate victime din rândul populației civile și al militarilor. Sunt atacate unități militare, patrule, grupuri de manifestanți, inclusiv la Târgoviște, unde UM 01417 este din nou victima unui atac la data de 24 decembrie 1989, atac în urma cărora s-au înregistrat doi răniți, unul dintre aceștia pierzându-și viața ulterior. Unitățile Ministerului de Interne, inclusiv ale Securității sunt integrate Ministerului Apărării Naționale. Totodată, se încearcă preluarea întregului armament de la populație și se decretează încetarea completă a focului. Ion Iliescu semnează Hotărârea de constituire a Tribunalului Militar Excepțional menit să-i judece pe soții Ceaușescu.

În ziua de Crăciun, Tribunalul Militar Excepțional îi judecă pe Nicolae și Elena Ceaușescu care sunt acuzați de infracțiunea de genocid, prevăzută de articolul 357, aliniatul 1, Cod Penal, litera c(sunt menționate peste60.000 de victime), subminarea puterii de stat prevăzută de articolul 162, CodPenal, pentru organizarea de acțiuni armate de natură saslăbească puterea de stat, infracțiunea de acte de diversiune prevăzute de articolul163, Cod Penal, pentru distrugerea, degradarea săuaducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau înparte, prin explozii sau orice alt mod al instalațiilorindustriale sau a altor bunuri de natură să aducă în oricemod atingere securității statului, infracțiunea de subminare a economiei naționale,prevăzută de articolul 165, Cod Penal, prin faptul că aufolosit o organizație din cele prevăzute de articolul 145,Cod Penal, ori de a împiedica activitatea normală aacestora de natură să submineze economia națională apoporului român. Cei doi acuzați au declinat orice responsabilitate în ceea ce privește acuzațiile ce li se aduceau și au susținut că nu vor răspunde decât în fața Marii Adunări Naționale, forumul suprem al regimului pe care-l conduseseră. Aceștia au acuzat existența unei lovituri de stat organizată de o bandă de „trădători de țară”, cu sprijinul unor servicii de spionaj străine. Procesul a fost unul expeditiv, stenograma acestuia dând impresia că sentința era cunoscută dinainte. Adeseori judecătorul sau avocații apărării își asumau rolul procurorului, lansându-se în acuzații la adresa celor doi inculpați. Criticii acestui proces l-au asemănat cu procesele staliniste, fiind chiar denumit ultimul proces stalinist din Europa, în vreme ce adepții săi l-au considerat un proces revoluționar, generat de starea de spirit revoluționară a populației și de luptele de stradă care încă mai continuau.

Nicolae și Elena Ceaușescu au fost în final condamnați la moarte și executați la ora 14:45, în incinta unității militare din Târgoviște, informația fiind televizată în cursul serii.

Dacă doriţi să rememoraţi evenimentele din decembrie 1989 şi să vedeţi locul în care soţii Ceauşescu şi-au petrecut ultimele zile din viaţă, vă aşteptăm să vizitaţi expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri "Ferdinand I" la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România".