Get Adobe Flash player

afis zepZilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate în fiecare an, în septembrie, în întreaga Europă, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europeane.

Obiectivul principal al evenimentului cultural Z.E.P. în România constă în  evidenţierea legăturii  cetăţenilor cu monumentele istorice din localitatea lor şi din comunitatea lor culturală şi oferă posibilitatea iniţierii organizării unui evantai de evenimente culturale care să ilustreze beneficiile aduse de îndeletnicirile tradiţionale la activitatea de conservare a patrimoniul cultural (material mobil/imobil sau imaterial) şi la dezvoltarea economică a comunităţii prin promovarea meseriilor tradiţionale, a produselor tradiţionale, a turismului cultural, a industriei activităţilor culturale ş.a.

            Activităţile de cultivare şi de prelucrare a fructelor au constituit, de-a lungul istoriei, un izvor de inspiraţie pentru creaţiile literar - artistice, dar şi factori de dezvoltare economică sau elemente identitare, locuitorii devenind conştienţi de apartenenţa la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural în care trăiesc.

 Tema sub care se vor desfăşura evenimentele culturale ale ediţiei româneşti "ZEP 2013", este “Patrimoniul cultural – oglindă a pomiculturii şi viticulturii” .

 Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte în colaborare cu “Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești” se aliniază curentului cultural european, participând la Zilele Europene ale Patrimoniului, aflate anul acesta la cea de-a XXI –a ediţie cu expoziţia “Voinești- vechi centru pomicol al județului Dâmbovița”, data de desfăşurare fiind vineri, 20 septembrie 2013, ora 13.00 în cadrul Ansamblului Monumental “Curtea Domnească”, Beciul lui Petru Cercel.

În acest context, se va amenaja o expoziție cu obiecte etnografice specifice actitivității pomicole, panouri informative privind procesul de distilărie al alcoolului și al rachiului din fructe. Vor fi  prezentate cele mai importante soiuri de fructe autohtone care au fost premiate la nivel național, dar și produse specifice zonei (suc natural din mere, nectar de mere, țuică, rachiu).

Scopul evenimentelor Z.E.P este de a sensibiliza cît mai mulţi cetăţeni cu privire la cunoaşterea şi respectarea patrimoniului lor cultural.