Get Adobe Flash player

Afis Radu FlorescuÎn perioada 23 mai – 25 iunie 2014, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, găzduieşte expoziţia „Radu Florescu – viaţa şi opera”. Vernisajul va avea loc vineri, 23 mai 2014, ora 19.00 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.

Radu Florescu (1931-2003) constituie pentru cultura contemporană din România o importantă referinţă. Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog de largă cuprindere, învăţatul a promovat de-a lungul carierei de peste cinci decenii, idei şi lucrări referenţiale pentru modernizarea cercetării arheologice, a muzeografiei şi formelor de valorificare a patrimoniului cultural naţional.

Vizionar şi totodată modern în conceptele sale, racordat la mişcarea muzeografică performantă, Radu Florescu a ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului naţional ICOM şi Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. În aceste ipostaze s-a remarcat cu prisosinţă prin vaste şi solide cunoştinţe de specialitate şi printr-o cultură de excepţie, ca şi prin energie şi o deosebită pasiune.

Profesor de mare reputaţie, deschizător de orizonturi, autor de cărţi, studii, manuale, cursuri şi albume, meritele sale ştiinţifice sunt larg recunoscute, iar căile deschise de el, în muzeografie, conservare şi restaurare, au configurat o adevărată şcoală naţională.

La zece ani de la dispariţia celui care a îndrumat şi a condus cu competenţă reţeaua muzeală, a arheologului identificat cu cetatea Capidava, ca şi a profesorului îndrăgit de numeroşii săi studenţi şi doctoranzi, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte  inaugurează la 23 mai 2014, ora 19,00,  expoziţia ce îi este dedicată.

Sunt aşteptaţi să participe toţi cei care l-au cunoscut pe regretatul muzeograf Radu Florescu, cei care i-au fost colaboratori sau prieteni.